Producătorul de vin Château Vartely din Republica Moldova a anunțat că se desparte de oenologul Arcadie Foșnea care urmează să se dedice propriei afaceri cu vin – Crama Mircești.
”Vinăria Château Vartely dorește să transmită un mesaj de mulțumire și apreciere pentru oenologul Arcadie Foșnea care ne-a onorat de-a lungul anilor cu experiența și pasiunea sa pentru vin. Ne exprimăm recunoștința pentru cei aproape 18 ani de muncă în beneficiul companiei noastre pentru care ați fost o parte integrantă încă de la început. Cu toții am avut de beneficiat din experiența și profesionalismul dumneavoastră și datorită eforturilor comune am putut să ne dezvoltăm și să creștem până unde suntem astăzi. Vă mulțumim pentru acest lucru și suntem bucuroși că am avut ocazia de a colabora atât de fructuos. Suntem convinși că vă așteaptă multiple oportunități și provocări interesante, iar pentru aceasta vă dorim mult succes!”, au anunțat oficialii producătorului de vin din Republica Moldova, prezent și pe piața din România.
”Vinăria Château Vartely râmâne în continuare fidelă principiilor calității înalte și va continua să producă vinuri păstrând aceleași valori care a consacrat-o de-a lungul timpului”, se mai arată în mesajul celor de la Château Vartely.
Arcadie Foșnea pleacă de la Château Vartely din poziția de director executiv și urmează să se dedice propriei investiții în sectorul vitivinicol. Oenologul a declarat pentru Agromedia.md că se va întoarce la Mircești, satul său de baștină din raionul Ungheni, acolo unde a pus bazele Cramei Mircești.
„Plec pentru că propriul proiect îmi ia deja mai mult timp și nu reușesc să mă concentrez doar pe el. Am petrecut 18 ani în această echipă, e o familie pe care trebuie să o părăsești, e dureros, dar pe de altă parte suntem profesioniști și rămânem colegi, prieteni”, a declarat Foșnea.
Crama Mircești este situată în localitatea cu același nume, între Cornești și Ungheni, la o oră distanță cu mașina de Chișinău (Moldova) și cam tot atât de la Iași (România). Este o investiție a enologului Arcadie Foșnea și a omului de afaceri Viorel Godea. Panglica roșie a fost tăiată în octombrie 2020, în prezența ministrului Agriculturii și a autorităților locale din Republica Moldova.
Podgoria din Mircești se întinde pe 15 ha, unde cultivă mai multe soiuri de struguri: Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră, Rara Neagră, Saperavi, Cabernet Sauvignon etc.
Via are forma unui amfiteatru, iar vinăria se află pe locul unui fost conac, reconstruit conform proiectului de odinioară. Beciul, notează site-ul Finewine.md, este „sufletul” acestui conac, acolo unde se respiră cu istorie și arome de vinuri bune. Se odihnește Rara, Feteasca Neagră, Saperavi și Cabernetul, într-un anturaj de basm. Deaspra beciului se finalizează sălile de degustare, dar și cinci camere de hotel.