PodgoriiȘtiri

Frații DEDEMAN au devenit acționari PURCARI Wineries cu o investiție de circa 4,8 milioane de euro

Fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, proprietarii Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj şi cea mai puternică afacere antreprenorială din România, au devenit acţionari la Purcari Wineries cu o investiţie de aproximativ 22,8 milioane lei româneşti (circa 4,8 milioane euro), potrivit datelor de la Bursa de Valori Bucureşti.

Producătorul de vinuri din Republica Moldova a anunţat pe 5 martie, la Bursă că Paval Holding SRL, un vehicul de investiţii al celor doi oameni de afaceri, şi-a majorat participaţia la Purcari la un milion de acţiuni, reprezentând 5% din capitalul social al companiei cu 454 milioane lei româneşti capitalizare. Şedinţa în care compania fraţilor Pavăl a atins pragul de 5% coincide cu cea în care SEB Investment Management AB şi-a redus par ticipaţia la Purcari de la 8,45% la 4,81%, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, fondul de investiţii suedez a vândut din deţinerea sa către Paval Holding.

Potrivit estimărilor Ziarului Financiar, prin cele două vehicule de investiţii pe care le conduc, respectiv Pavăl Holding şi Dedeman, fraţii Pavăl au ajuns la investiţii totale de aproape 200 de milioane de euro la opt companiii de la Bursa românească.

Recomandare pentru proprietarii de podgorii și specialiștii în cultura viței-de-vie: Consultați AICI tehnologia de top pentru protecția plantelor, recomandată de Agrointeligența SuperVinuri!