Solo Quinta 2018: arome tropicale şi un strop de Cadarcă
A apărut pe piaţă ediţia 2018 a vinului alb din gama Solo Quinta, de la Cramele Recaş. Creaţie a oenologului australian Hartley Smithers, e un cupaj din patru soiuri albe şi un soi roşu vinificat în alb – Cadarcă, de data asta. Răzvan Jurcă, marketing manager, oferă mai multe informaţii despre acest vin, pe care domnia sa îl consideră spectaculos.
Un concept unic la noi
L-am rugat pe Răzvan Jurcă, marketing manager la Cramele Recaş, să facă un scurt istoric al gamei cu pricina. „Solo Quinta e gama de vinuri super-premium cu numeroase distincţii internaţionale. A apărut în 2010, ca un concept de marketing. Vinul alb din gamă a fost creată de oenologul nostru australian, Hartley Smithers, cu care avem o colaborare îndelungată. El fiind specialist în vinuri în stil Lumea Nouă, a propus un vin de top, unic în România, anume un cupaj complex care să păstreze următoarele caracteristici: să fie alcătuit din patru soiuri de alb şi dintr-unul de roşu, vinificat în alb. Ideea era – şi a rămas la fel – ca soiul roşu vinificat în alb să se schimbe de la an la an, în funcţie de strugurii care dau cea mai bună performanţă în acel sezon. Vinul acesta ambiţios a avut succes: cu prima ediţie din anul de recoltă 2010 a obținut Marea Medalie de Aur la Vinalies Internationales, Franța și statutul de cel mai bun vin alb sec din competiție. De atunci, fără întrerupere,Smithers produce anual Solo Quinta alb, din aceleaşi soiuri, excepţie făcând soiul roşu vinificat în alb, care se schimbă de la an la an. Am avut până acum în cupaj Cabernet Sauvignon, Merlot, Novac, Negru de Drăgăşani – şi în ediţia 2018, la fel ca în 2013, Cadarcă.“
Prospeţime exotică
Compoziţia vinului ediţia 2018 este următoarea: Chardonnay 58,6 %, Sauvignon Blanc 15,8 %, Muscat Ottonel 14,8 %, Fetească Regală 10,6 %, Cadarcă 0,2 %. Concentraţia de alcool este de 13 %, aciditatea e de 5,1 g/l iar zahărul rezidual e de 1,20 g/l. Trebuie spus că, la Cramele Recaş, se cultivă Cadarcă pe 3 hectare, soiul fiind folosit în special la spumante şi la vinuri rosé. Câteva impresii de la degustare: „Ca fost critic de vin, mi se pare cea mai reuşită ediţie de Solo Quinta alb de până acum“, spune Răzvan Jurcă. Vinul este absolut spectaculos, cu note minunate de fruct tropical, cutie de lemn – ai impresia că totul a fost fost baricat, însă în realitate doar Chardonnay-ul a fost baricat parţial. Are nişte note învăluitoare de vanilie, mango, banană, plăcute note lactice, aciditate bună, vinul fiind crocant şi afişând o prospeţime de mare clasă, precum şi un postgust lung. Este potrivit pentru o mulţime de asocieri gastronomice, de la preparate ale bucătăriei asiatice la cele din bucătăria tradiţională – mai ales pentru zona Ardealului, cu mâncăruri consistente“. Solo Quinta alb 2018 e disponibil în magazinele specializate şi în horeca, preţul de listă fiind de 85 de lei.
Noutăţi pentru 2019
L-am întrebat pe dl Jurcă ce noutăţi are producătorul Cramele Recaş pentru anul acesta. „Vom lansa, la momentul potrivit, rosé-urile premium din gama Muse. Din punctul meu de vedere, ediţia 2018 este mai reuşită decât cea de dinaintea ei, ceea ce îi va bucura, cu siguranţă, pe fanii acestui vin. Pregătim şi noul lot de vin spumant Muse, un blanc de blancs 100 % Chardonnay, vinificat tradiţional. Acest nou lot va fi spumatizat în Germania, nu în Italia, ca până acum, pentru că dorim ca vinul să aibă o textură mai onctuoasă – câştigăm astfel la impresie artistică“. Tot la capitolul noutăţi, Răzvan Jurcă spune că se doreşte încurajarea consumului de vin la pahar. Pentru asta, gamele destinate fie retailului, fie sectorului horeca sunt dotate cu dopuri din sticlă sau cu dop filetat, uşor de deschis şi uşor de resigilat, care permit păstrarea vinului fără teamă de contaminare.
Mic istoric al cramei
Câteva informaţii despre cramă: înfiinţată în 1991, exploatează o suprafaţă de aproximativ 1.300 ha în judeţeleTimiş (podgoria Recaş) şi Arad (podgoria Miniş). Are o capacitate de producție de aproximativ 32 milioane litri. Producţia efectivă, realizată anul trecut, a fost de 27 milioane de litri. În plantații se află pe rod peste 25 de soiuri de struguri, din care se produc vinuri pentru cele 45 de sortimente ale gamelor comerciale destinate pieţii interne și exportului. Echipa de oenologi e alcătuită din Hartley Smithers (Australia), Nora Iriarte (Spania), Florin Voloacă (România). Producţia de vinuri seci, moderne, e destinată atât segmentului de retail cât și sectorului horeca. Turismul oenologic face şi el parte din oferta producătorului.