PodgoriiȘtiri

Asigurarea recoltelor de struguri cu bani europeni din PNS. Condițiile de eligibilitate

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a postat pe site-ul insituției, în secțiunea „Transparență decizională”, un proiect de Ordin prin care se creează cadrul juridic necesar punerii în aplicare a intervenției IS-V-03 „Asigurarea recoltelor”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. De precizat că, potrivit actului normativ, solicitanții sprijinului pot fi doar producătorii viticoli care exploatează suprafețe cultivate cu de viță-de-vie care produc struguri pentru vin, înregistrate în Registrul Plantațiilor Viticole (RPV).

Asistența financiară din partea Uniunii Europene pentru asigurarea recoltelor nu depășește:
a) 80 % din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de fenomene climatice nefavorabile care pot fi asimilate unor dezastre naturale;
b) 50 % din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva:
– pierderilor menționate la litera (a) și a pierderilor cauzate de alte fenomene climatice nefavorabile;
– pierderilor cauzate de animale, de boli ale plantelor sau de infestări cu dăunători.

Condiții de eligibilitate pentru intervenția de asigurare a recoltelor viticole

În vederea aprobării sprijinului financiar, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) să exploateze o suprafață cultivată cu soiuri de viță-de-vie care produc struguri pentru vin, de minimum 0,1 ha;
b) să fie înscrisă în Registrul plantațiilor viticole, suprafața de viță-de-vie cu soiuri care produc struguri pentru vin, pentru care s-a încheiat polița de asigurare a recoltei;
c) să fie declarată la APIA pe cererea unică de sprijin;
d) să încheie cu un asigurător o poliță de asigurare a recoltei în care să fie menționate, cel puțin:
– denumirea producătorului viticol care exploatează parcela viticolă;
– codul numeric al parcelei viticole;
– suprafața parcelei asigurate;
– blocul fizic, respectiv localizarea suprafeței parcelei asigurate;
– soiul de struguri pentru vin;
– cantitatea de struguri pentru vin asigurată;
– suma asigurată pe hectar;
– riscurile asigurate;
– valoarea primei de asigurare;

Plățile din asigurare nu compensează producătorii pentru mai mult de 100 % din pierderea de venit suferită, ținând cont de orice compensație pe care producătorii le obțin din alte scheme de sprijin sau de asigurare legate de riscul asigurat.

Proiectul de act normativ arată cp nu se acordă sprijin financiar producătorilor din sectorul vitivinicol pentru:
– asigurarea recoltei plantațiilor viticole cu struguri de masă;
– asigurarea recoltei plantațiilor viticole cu soiurile Noah, Othello, Isabelle, Jacquez, Clinton și Herbemo.

Fondurile pentru asigurarea plantațiilor agricole se acordă prin APIA

Cererile se depun la APIA până pe 15 octombrie

Pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul intervenției de asigurare a recoltelor, solicitantul, persoană fizică sau juridică, trebuie până la data de 15 octombrie a fiecărui exercițiu financiar din perioada de programare 2024-2027, la centrele județene ale APIA, o cerere de plată însoțită de documentele suport necesare.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor suportate de beneficiar nu este eligibilă, cu excepția cazului în care taxa respectivă nu poate fi recuperată în temeiul legislației în vigoare în materie de TVA.

Cererile de plată vor fi admise la finanțare având în vedere sumele disponibile pentru această intervenție, până la atingerea plafonului maxim anual.

Toți solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate au dreptul la plată, în limita plafonului anual disponibil.

Pentru a se asigura că plafonul bugetar anual al intervenției nu este depășit, APIA aplică un sistem de avertizare timpurie și de monitorizare în ceea ce privește cheltuielile din FEGA și disponibilitatea angajării fondurilor.

Prin accesarea acestui tip de intervenție producătorii viticoli vor putea să-și crească gradul de reziliență a exploatațiilor viticole la impactul negativ al factorilor climatici, precum şi în urma pierderilor provocate de animalele sălbatice.

Document util: Ordin-criterii-eligibilitate-interventie-PS-asigurarea-recoltelor