CrameȘtiriVinuri

Cricova a semnat un contract cu un distribuitor de vinuri din statul american Oklahoma

Combinatul de Vinuri “Cricova” S.A. anunță semnarea unui contract nou de colaborare prin care vinurile cramei din Republica Moldova vor ajunge pe piața americană, în statul Oklahoma.

”Astăzi a fost semnat un contract de colaborare cu un nou distribuitor din Statele Unite ale Americii și anume din statul Oklahoma. Semnat personal de către CEO Dariusz Cichocki, acest nou contract de distribuție este unul de perspectivă care are ca scop livrarea pe piața acestui stat a vinurilor din categoria premium produse de Combinatul de Vinuri Cricova. Obiectul acestui contract îl constituie vinurile care au fost înalt apreciate de către noii noștri parteneri și anume Vin Virgin, Magnific, spumantele clasice din seria Cuvee Prestige și Premium Cuvee”, arată reprezentanții Cricova într-o postare pe Facebook.

Cricova, unul dintre cele mai puternice branduri de vin moldovenesc, este și cea mai mare întreprindere din Republica Moldova care produce vinuri spumante în conformitate cu metoda clasică franceză – “Methode Champenoise”, prin fermetarea secundară în sticlă și cu o maturare ulterioară cuvee de 1-3 și mai mulți ani.

”Combinatul de vinuri Cricova mereu a fost producătorul unor vinuri remarcabile, vinuri de calitate superioară, elaborate cu un singur scop: “de a vă trezi imaginaţia şi de a vă aduce placere”, de aceea vă mulţumim pentru alegerea vinurilor noastre şi pentru că sunteţi alături de noi. Precum şi noi la rîndul nostru facem totul pentru a corespunde celor mai înalte cerinţe şi pentru a vă aduce în viaţă cele mai strălucite şi senine culori!”, se arată în descrierea cramei.

Combinatul de Vinuri “Cricova” S.A. cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile sale subterane, a fost fondat în anul 1952.