CrameȘtiri

Primii struguri vinificați de Dagon în propria cramă. Strategia? Vânzări directe, export și e-shop

Crama Dagon este funcțională. Unul dintre cele mai interesante branduri de vin din România își continuă strategia chiar și într-un an în care mulți au pus investițiile ”on hold”. În Valea Nucetului, județul Prahova, la o oră de condus din București, Dagon construiește un nou reper pe harta turismului oenologic românesc. Producătorul de vinuri din zona Dealu Mare vinifică pentru prima dată pe cont propriu, a inaugurat un magazin online și forjează pe export pentru a crește nivelul vânzărilor directe.

Are HAR crama Dagon, am zice – după cum se numește și rose-ul HAR (cupaj de Cabernet Sauvignon și Shiraz), premiat de ghidul Gault Millau ca cel mai bun rose românesc anul trecut, creatoare și de alte vinuri remarcabile. Jar (Pinot Noir & Fetească Neagră) de pildă, a fost descris de renumita Jancis Robinson, Master of Wine ca “un roșu bine echilibrat care ar câștiga orice blind test”, iar Feteasca Neagră Sandrige este eticheta de top a cramei din gama Estate, apreciată ca una dintre cele mai impresionante Fetești Negre din România.

Chiar două noutăți ale acestui an vin din gama de top Estate – Fetească Neagră Sandridge 2018 și Got Merlot? 2018. Harul vine din intuiția fondatorului cramei, Mihnea Vasilache, măiestria oeologilor și inspirația echipei care împachetează povestea Dagon, micuța cramă artizanală cu vie pe Valea Nucetului, între Urlaţi şi Ceptura. Nu e vorba nici de trimitere la vreun Dragon, nici de vreun clan (până nu demult se numea Dagon Clan) ajuns în Dealu Mare, cum, “poetic”, explica în urmă cu un an, colegul nostru, Radu Rizea aici. Dacă Radu relata povestea cramei, care trebuie și ea citită, pentru a înțelege mai bine ce fac cei de aici, eu am venit cu cele mai proaspete noutăți.

Însă veștile de anul acesta nu se rezumă doar la vinuri. Dagon a întâmpinat toamna cu o împrospătare de design și website și a lansat e-shop-ul pentru comercializarea vinurilor – un pas necesar și firesc, de altfel – www.dagon.ro.

Mara și Mihnea Vasilache, proprietarii Dagon

Crama Dagon este funcțională din această toamnă

Și crama a fost recent finalizată în proporție de 90% și este funcțională pe deplin. De altfel, recolta acestui an a fost vinificată în întregime în noua cramă, ne-a spus fondatorul cramei Dagon, Mihnea Vasilache și proprietar împreună cu soția sa, Mara Vasilache. (Dagon vinifica până acum la alte crame din Dealu Mare). Acesta a precizat că investiția a fost considerabilă având în vedere contextul economic actual – făcută din fonduri proprii – însă nu a oferit detalii despre sumă. “Plănuim ca, în primăvara anului viitor, să finalizam în întregime crama, deși ea poate fi vizitată și în această toamnă cu rezervare prealabilă”, a adăugat Mihnea Vasilache.

Pensiunea este următor pas

Un alt obiectiv pe termen lung este finalizarea unei pensiuni care se află “pe planșetă”, la stadiu de proiect. “Momentan, ne-am axat pe deschiderea cramei ca să oferim posibilitatea de vizite tuturor clienților și celor care vor să ne cunoască mai bine”, explică fondatorul Dagon.

“Ca să fiu sincer, în afară de finalizarea cramei, focusul întregii echipe este pe transformarea mediului de business pentru a putea să trecem cu bine prin aceasta perioada dificilă”, ne mărturisește acesta.

Focus pe vânzările directe

Horeca a reprezentat până nu demult aproximativ 50% din vânzări (în 2019) dar cum a fost puternic lovită de pandemie, echipa Dagon s-a reorientat activ pe canale noi de comunicare și vânzare, pe vânzări directe –  din cramă și prin e-shop. Pentru că Mihnea Vasilache are legături directe cu Anglia, principala piață de export este Marea Britanie, dar Dagon mai exportă și în Germania și Canada. Exporturile au mers bine, spune acesta, deși nu au fost creșterile planificate.

Comunicare nouă sub sloganul #SeteDeBine

Agricultură minimalistă, îngrășăminte naturale

În ceea ce privește recolta actuală, proprietarul Dagon o descrie “excelentă atât calitativ, cât și cantitativ”. “Poate părea paradoxal, dar grindina din aprilie 2019 (care ne-a distrus 80% din struguri) împreună cu munca noastră constantă din vie au ajutat vița de vie să se întărească și să producă la nivel optimal în 2020.”

O particularitate a cramei Dagon este aceea de a interveni cât mai puțin în tot ceea ce înseamnă intervențiile în vie, aflăm de la proprietarul acesteia. “De la început, ne-am angajat într-un proces de a fi cât mai minimaliști în intervenții în vie. În plus, am pus accent pe folosirea gunoiului de grajd ca îngrașămant sau pe stropirea cu substanțe naturale pentru protecție. Am plantat pomi fructiferi pentru a mări diversitatea naturală și continuam să plătim tribute în struguri faunei locale”, a subliniat Mihnea Vasilache.

“Procesul este simplu: experimentăm cu cantități mici de struguri pe care le creștem conștiincios pe terroir-ul nostru calcaros, îi culegem manual, îi presăm <<gingaș>>, ne jucăm cu drojdiile sălbatice și fermentăm alchimia noastră în butoaie de stejar până ce aromele ating standardele noastre pretențioase”, a mai precizat co-proprietarul Dagon.

Soiuri, vinuri, simbolistică

Începând cu 2015, Dagon plantează soiuri de struguri locale și internaționale – autohtone: Fetească Albă, Fetească Neagră, Babeasca Neagră, internaționale: Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Syrah, Merlot. În plus, are în arendă diferite parcele de Fetească Neagră, veche de mai mult de 40 de ani.

Vinurile Dagon sunt: Cleștar, Har, Jar, Jar SR, Clearstone, Got Merlot și Sandrige ( FN) –  aceasta din urmă, eticheta de top a cramei, cum spuneam (300 lei online).

Ce mai este interesant la Dagon este simbolistica etichetelor. Dagon este un zeu mesopotamian al fertilității, al grânelor și al pescuitului, creator al agriculturii și inventator al plugului) care se sprijină pe trei elemente: apă, soare și pământ. Acest  elemente se regăsesc în grafica etichetelor, fiind lucrate împreună cu o echipă din Londra care a dat viața gamei Dagon Clan. Pe fiecare etichetă, găsim unul din cele trei elemente ale zeului Dagon.

Pentru gama Estate, s-a lucrat individual cu diferiți designeri pentru ca an de an, va fi lansat câte un diferit. În curând urmează și prezentarea gamei Limited Edition, la care se lucrează cu actuala echipa de marketing din România.

Mihnea Vasilache a fost analist la New York pentru Morgan Stanley, apoi la Londra, a fost Associate pentru JPMorgan Chase & Co și vicepreşedinte Bank of America, ulterior ocupând alte poziţii pentru fonduri de hedging / investiţii. În 2009 a fondat propriul său fond, Chenavari Financial Group. În paralel cu businessul din Londra, antreprenorul pasionat și de vin a dezvoltat în România această afacere.