PodgoriiȘtiri

Adrian Oros: Viile afectate de secetă vor primi despăgubiri pentru pierderile de producție!

Plantațiile de viță de vie care au fost afectate de seceta din acest an vor beneficia de despăgubiri achitate de la bugetul de stat. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat astăzi, marți – 4 august, în cadrul unei conferințe de presă, că ordinul privind acordarea compensațiilor a fost extins să includă și plantațiile viticole.

”Am modificat acest ordin. L-am extins pentru că se pare că în unele zone seceta o să producă pagube și pentru culturile însămânțate în primăvară. Am extins acest ordin, am completat la culturi agricole, am prins și livezile și viile. Procesele verbale de constatare se fac până în 1 iunie, respectiv până în 15 septembrie, iar procesele verbale de sinteză până în 15 iunie, respectiv până în 30 septembrie pentru culturile însămânțate în primăvară”, declarat ministrul Agriculturii.

Procedura pentru despăgubirile de secetă la vița de vie

Pentru a beneficia de aceste despăgubiri, administratorii plantațiilor viticole trebuie să anunțe fenomenul de secetă la primăria pe raza cărora se află suprafețele afectate, iar o comisie va fi formată la nivel local și se va deplasa în teren pentru a evalua gradul de calamitare. Primesc sprijin acele suprafețe unde nivelul pierderilor depășește pragul de 30%, în baza unui proces-verbal pe care, ultetrior, producătorii agricoli îl vor depune, cu o cerere, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Ordinul de ministrul pentru acordarea despăgubirilor de secetă pe 2020 nu este încă aprobat și este încă în faza de proiect. Se estimează că el va fi adoptat, în forma sa finală, înainte de rectificarea bugetară care urmează să includă și o alocare financiară pentru prima tranșă de despăgubiri.