ȘtiriVinuri

Top 5 terase (restaurante și wine baruri) cu peste 100 de vinuri

Grapes - The Wine Bar

Pentru iubitorii de vin și going out care își doresc să încerce și alte vinuri față de ceea ce găsesc în retail, fie etichete speciale pentru horeca, mai rare ori de colecție sau care caută restaurante cu o diversitate ofertantă de sortimente, SuperVinuri.Ro a făcut o listă de restaurante și wine baruri care au peste 100 de vinuri. Ne referim, în această perioadă, evident, la terase, până când legislația va permite deschiderea localurilor în interior.

Este un top care tine cont atât de numărul de etichete și de diversitatea acestora, dar și de diferite concepte unicat sau limitate pe piața locală pe care aceste locuri le oferă, fie că vorbim de degustări, paringuri food and wine sau de anumite oferte speciale.

Totodată, am încercat să cuprindem acele locuri care dau posibilitatea degustării cât mai multor etichete la pahar pentru că nu toată lumea este dispusă să cheltuiască foarte mult pe o sticlă, dar și a cumpărării vinurilor pentru acasă la un preț mai mic (preț de magazin, în lipsa taxei de dop).

Crama Le Bistrot Francais

Le Bistrot Francais, restaurantul cu aproape 1.000 de vinuri

Chiar dacă este un restaurant din segmentul premium – fine dining -, deci nu tocmai accesibil, am așezat în fruntea acestei liste Le Bistrot Francais (Episcopiei nr. 3)  pentru că, din câte am cercetat noi, are unul dintre cele mai extinse și variate meniuri de vin din țară. “Mai precis 954, fără cele disponibile la pahar”, ne-a precizat Călin Căpușan, directorul restaurantului. De altfel, Le Bistrot Francais a fost premiat de prestigioasa publicație americană Wine Spectator, de 5 ori până în prezent, pentru cartea sa de vinuri.

Totodată, restaurantul are cea mai cuprinzătoare ofertă de șampanii ad litteram de la noi (în sensul adevarat de șampanie, produsă  în Champagne) și anume, 60 de etichete.

Vinurile sunt din toată lumea, iar cele de peste hotare sunt importuri proprii – din Franța și Italia, Spania și Portugalia, America de Nord, Africa de Sud, Australia ș.a. Grand Cru-uri, etichete Millesime de peste 20 de ani, vinuri super premium din Bordeaux și Chablisuri rare se regăsesc printre acestea. Printre cramele listate se numără unele din cele mai prestigioase case de vinuri din lume: Bollinger, Egly-Ouriet, Dom Perignon, chateau-uri din Bordeaux – Cheval Blanc, Pape Clement, Smith Haut Lafitte -, crame italienești prestigioase – La Spinetta, Tenuta San Guido, Tenutta dell’ Ornellaia, din Spania și Portugalia – Bodegas Emilio Moro, Bodegas Cepa 21, din America de Nod – Beringer, Opus One.

Dar și crame premium, de notorietate, cât și de tip boutique, mai mici, din România se regăsesc printre acestea: Davino, Vinarte, Serve, Domeniile Franco Române, Licorna, Avincis, Prince Stirbey, Viila Vinea, Liliac,7Arts, Crama Oprisor, Cramele Recas ș.a.

Deși ar fi greu de ales exemple dintr-o selecție atât de vastă, sigur sunteți curioși despre prețuri. Iată și câteva etichete din România: Caprice Clos de Colombes Fetească Albă & Riesling 2016 – 150 lei, Avincis spumant nefiltrat – 185 lei, Prince Stirbey Crâmpoșie Extra Brut  – 210 lei, Balla Geza Stonewine 2015 – 195 lei, Cramele Recaș Cuvee Uberland 2015 – 260 lei, Vinarte Cabernet Soare 2001 – 425 lei, ediții Flaboyant Davino din ani diferiți (2006, 2010 până la 2015) de la 330 lei la 1100 – în funcție de an, 1000 de Chipuri Sforile Sfințești 7 2014 – 2100 lei – care pare și cel mai scump românesc de aici.

De peste hotare: Cremant de Loire Brut Langlois-Château – 150 lei, Langhe Nebiolo 2015 La Spinetta – 230 lei, Blanc Fumee de Pouilly Barre a Mine 2016 Michel Redde & Fils – 420 lei și mai sus – Sassicaia Tenuta San Guido 1999 – 3400 lei. Nu lipsesc nici Magnumurile (1,5 l), iar ca o curiozitate, cel mai scump la acest capitol este o șampanie – Cristal Rosé Millésimé 1988 Louis Roederer -16.500 lei.

28 de sortimente sunt disponibile si la pahar, majoritatea străine și câteva românești. Aici sunt și 3 șampanii,  3 vinuri de desert, un rose, iar restul – un raport echilibrat între albe si roșii. Iată și câteva prețuri:  Il Nero di Casanova 2015 La Spineta – 45 lei, Sancerre Blanc 2018 Domaine Vacheron – 65 lei, Bollinger rose 80 lei.

Meniul restaurantului este, așa cum spuneam, unul premium, de la caviar și stridii, dar și preparate cu trufe negre de Transilvania, la steak-uri de Wagyu și Black Angus și diferite dish-uri semnături ale casei.

The Grapes – 400 de vinuri și Wine Flights – concepte de degustare din cele mai bune etichete

Grapes – The Wine Bar (Mărășești 2B București), wine bar-ul fondat de Adrian Jipa – desemnat cel mai bun somelier român la concursul Trofeul Someleriei A.S.R 2016 – deși înființat de un an, a câștigat rapid popularitate. Asta și datorită diversității etichetelor de vin, degustărilor organizate în parteneriate cu diferite crame, dar și popularității somelierului român.

Wine bar-ul are acum 400 de etichete, inclusiv spumante, prosecco, șampanie și vinuri fortifiate, majoritatea și la pahar. Prețurile variază de la 16 lei – Frizzante Domeniile Urlați sau Busuioacă de Bohotin Hermeziu, la 27 lei – Greco de Tufo Mastroberardino, spre 47 lei – Negroamaro Cantine san Marzano. Puteți consulta aici integral meniul.

Cu asemenea diversitate, ar fi păcat să nu gustați din mai multe vinuri. Puteți alege din cele două selecții de degustare Wine Flight – 5 pahare a câte 75 cl. “Hello România” are: Monogram Fetească Albă Davino, Crâmpoșie Selecționată Prince Știrbey,  Busuioacă de Bohoti Hermeziu, Negru de Drăgășani Avincis,  Fetească Negară Gramofon – alegere foarte reușită ce surprinde frumusețea terroir-ului mai multor regiuni vitivinicole ale țării noastre – 64 lei. Și “Bella Italia” stă foarte bine:  Greco di Tufo Mastroberadino, Lugana Turbiaa Cantine Bulgarini, Tramari Rose Cantine San Marzano,  Antario Barollo, Sessantanni Primitivo di Manduria Cantine San Marzano – 79 lei.

Periodic, au loc degustări foarte bune în care sunt prezentate o serie de vinuri ale unei crame de către un reprezentant al acesteia, însoțite de asocieri culinare.

Vinto Gastro Wine Bar. Peste 200 de etichete, 50 diponibile la pahar 

În Timișoara, Vinto Gastro Wine Bar (Florimund Merci 4) se descrie ca un loc inspirat de natură şi de vin, cu meniu sezonal, în tandem cu cele 4 anotimpuri, precum și de cultura culinară a diferitelor regiuni viticole.

Lista de vin are în jur de 230 de etichete, iar 50 sunt diponibile și la pahar. Vinto are o serie de importuri proprii, de exemplu, Tenuta Giustini – selecția Vinto – importată și distribuită exclusiv în România și vinurile Cesani.

Toate vinurile sunt disponibile și în e-shop, cu livrare în toată țara. Din recomandările celor de aici, iată câteva exemple: 7Arts Cabernet Sauvignon 75 lei, Otella Lugana 83 lei, Chateau Miraval Rose 110 lei, Chateau Puech Haut Prestige 105 lei.

Poesia – 200 de vinuri din toată lumea pentru un meniu rafinat 

Ne întoarcem în București, în ordinea inversă a numărării etichetelor, la Poesia (Aviatorilor 76) – un fine dining, cu peste 200 de vinuri premium și super premium, din toate colțurile lumii. Marea majoritate sunt de import (80%) dar găsim și vinuri premium românești.

Se regăsesc printre acestea, 9 șampanii, dintre care nu lipsește Billecart Brut Rose – și cea mai scumpă – 580 lei, 9 spumante și prosecco de la 160 lei – de exemplu, Cuvee Prestige Domeniile Pancu, dar si Prosecco Rivalta Convivio, vinuri de la mari crame din Italia – Gaja, Ca’ dei Frati, Mastroberardino, Ornellaia, din Franța – Chateau Fuisse, Christian Moreau, din Lumea Nouă, Spania, Germania, Ungaria, România și Republica Moldova.

Fără îndoială că fiecare preparat din meniul restaurantului – unul foarte rafinat – de la tartar de langustine și King crab, la mușchiuleț de Mangalița și Chateaubriand cu trufe își găsește corespondent cu succes în lumea oenologică.

Poesia are amenajată la subsol și o cramă pentru păstrarea vinurilor

Wineful – wine bar-ul cu toate etichetele disponibile și la pahare de 150 ml și de degustare – 70 ml 

Wineful Tapas & Wine (George Enescu 11) a adunat peste 150 de etichete – 80% românești, 20% străine și toate pot fi degustate și la pahar, ne-a precizat Elena Oglindă, CEO Wineful. Este singurul wine bar din cele enumerate în lista noastră unde proprietarii au ales această opțiune, deși toate au condiții optime de depozitare și desfacere (vedeți mai jos).

Printre etichetele “speciale” se numără Opus One Robert Moldavi – cel mai scump vin – 250 lei – pahar tasting, 500 lei paharul, 2300 lei sticla, dar sunt și etichete de la crame românești mici – 1000 de Chipuri, Marcea,  7 Arts, Avincis, care nu se regăsesc în multe locuri la noi, însă au început să fie din ce în ce mai căutate.

Nu vă speriați însă, aveți ce alegela prețuri foarte rezonabile: Cleștar – Dagon Clan 8, 16 , 80 lei, Carmenere Reserva Casa del Bosque 9, 18, 90 lei, Fetească Neagră – Gramofon 13,  26, 120 lei, Rose M de Minuty 14, 26, 120 lei.

Merită amintite sunt și serile de pairinguri food and wine care au loc periodic, precum cele cu sushi și Gewurztraminer și Raclette au Vin, în parteneriat cu Amis de la Fete.

O noutate adusă de Wineful este primul abonament la vin ales de somelieri din România. Vinurile sunt doar de la crame românești, fiind însoțite de ghiduri cu povestea cramei, note de degustare și recomandări de asociere cu mâncarea. “Vinurile din fiecare lună sunt surpriză și mereu altele, scopul nostru este să îi ajutăm pe iubitorii de vin să descopere crame și vinuri noi, să-și educe gustul și să învețe mai mult despre vin din ghidurile din abonament. Wine bar-ul Wineful Tapas & Wine este o extensie offline a conceptului ce are aceeași misiune cu a abonamentului”, a precizat Elena Oglindă.

Ce mai este interesant aici e că în e-shop, specialiștii Wineful dau recomandări de vin pentru diferite ocazii – “vestea cea mare”, brunch, cină romantică sau pentru diferite persoane – pentru ea, pentru prieteni, pentru șef ș.a.

Corrido – în jur de 300 de vinuri, în două variante de prețuri – de consumat în restaurant și to go

O listă impresionantă de vinuri, frumos structurată pe țări și regiuni vitivinicole- în cazul României – am găsit la Corrido în Iași (Lascăr Catargi 16), un restaurant mediteranean cu influență spaniolă și totodată “Casa del Vino”, cum se mai numește în secundar. Găsim aici circa 300 de etichete, 20 disponibile și la pahar. Iar pe lângă  meniul mare de vinuri, mai există încă o listă de vinuri “speciale”, atât românești, cât și străine.

Restaurantul oferă posibilitatea de a cumpăra vinuri și pentru acasă la prețuri mai mici. Iată și câteva mai greu de găsit, să le zicem (cu ambele prețuri): Prințesa și bobul de mazăre Fetească Albă & Viognier 2014 Clos Des Colombes 130 /108 lei; Avincis Rose Cabernet Sauvignon & Merlot 80 / 66 lei, Apogeum Tohani 185 /154 lei.
Vinuri speciale sunt disponibile doar de consumat în restaurant, iar ca exemple, enumerăm: Orange Domeniul Vlădoi – 100 lei, Blanc de Blanc Chardonnay Casa Panciu – 125 lei,  Genius Loci Negru De Drăgășani & Novac Prince Stirbey – 145 lei,  3 Fete Negre Fetească Neagră 2013 & 2014 & 2015 Aurelia Vișinescu – 190 lei

Pe lângă saloanele de restaurant, Corrido are și o frumoasă cramă amenajată la subsol, pentru evenimente și degustări.

Localuri cu peste 100 de etichete de vin mai sunt atât în București, cât și în țară -, însă așa cum ați observat, noi am făcut un top care ține cont de anumiți factori care le particularizează, pe lângă varietatea vinurilor.

Condiții de depozitare și desfacere 

Dacă sunteți curioși cum se păstrează atât de multe vinuri, restaurantul trebuie să aibă în primul rând un spațiu măricel de depozitare cu temperatură controlată și / sau frigidere de capacitate mare. Iar dacă are și multe etichete disponibile la pahar, este necesar un dispozitiv special de păstrare a vinurilor desfăcute în stare optimă pentru a fi servite timp îndelungat și evident, pentru a evita pierderile.

De exemplu, la Wineful, pentru depozitare, există 3 frigidere de vin La Sommeliere cu temperatură controlată pe fiecare etaj, fiecare din ele cu o capacitate de 220 de sticle, ne-a spus proprietara wine bar-ului, Elena Oglindă.

În ceea ce privește aprovizionarea, aceasta a precizat: “Nu ne facem stoc foarte mare, ci preferăm să comandăm mai des de la furnizori. Comandăm în număr mai mare ce vinuri se consumă mai des, iar pe cele scumpe, destul de rar.”

Pentru păstrarea îndelungată a vinurilor desfăcute, se folosește, de regulă, Coravin – dispozitiv care permite servirea vinului fără a deschide dopul sticlei prin introducerea unui ac fin înterior. Prin dop intră în sticla argon alimentar care creează presiune suficientă pentru ca vinul să iasa prin ac si să fie servit. Dupa ce acul iese din dop, acesta se închide imediat în așa fel încat vinul nu va curge. Pentru că greutatea argonului este mai mare decat cea a aerului, el formează un strat protector imediat deasupra vinului, astfel încât vinul nu va oxida.