Concurs de vinuriIMPORTANTȘtiri

Cine sunt câștigătorii etapei a III-a a concursului BASF ”Povești cu vinuri românești”!

Vinurile trimise în Marea Finală a Concursului ”Povești cu vinuri românești” din Transilvania și Banat! Miercuri – 4 martie, a avut loc la Târgu Mureș cea de-a treia etapă locală și ultima din cadrul concursului de vinuri organizat de BASF în cadrul căreia au fost alese vinurile care vor reprezenta Transilvania și Banatul în Marea Finală, care va avea loc în luna mai.

Ca și în primele două etape locale, care s-au desfășurat în Vrancea și la Buzău, și în cea desfășurată la Târgu Mureș, decorul a fost unul cu totul deosebit, iar cei prezenți la eveniment s-au putut bucura de prezența Cleopatrei, precum și a altor personaje mitologice, care au făcut din concursul de vinuri un adevărat spectacol.

În etapa care a avut loc la Târgu Mureș, punctajul oferit de juriu celor 120 de vinuri înscrise în concurs a fost unul foarte strâns astfel că la categoria de roze două vinuri nu au putut fi departajate și ambele au câștigat premiul I. Un lucru asemănător s-a întâmplat și la categoria de vinuri roșii, două dintre acestea situându-se pe locul II.

Câștigătorii celei de-a treia etape – Transilvania și Banat a Concursului ”Povești cu vinuri românești”, ediția a V-a

Câștigători Etapa a III-a  – Vinuri albe

Premiul I – Fetească Regală, sec, 2019, Podgoriile Halmeu Vii SRL

Premiul II – Sauvingnon Blanc, dulce, 2018, Crama La Salina

Premiul III – Chardonnay sec, 2019, SC Vinifera Eco Zem

Câștigători Etapa a III-a – Vinuri roze

Premiul I –  Cupaj din Cabernet Sauvignon și Merlot, sec, 2018, Crama Dan Corbuț

Premiul I – Fetească Neagră, sec, 2019, Unic Silvagro, Crama Valea Ascunsă

Premiul III – Pinot Noir, sec, 2019, Crama Aramic Forest

Câștigători Etapa a III-a – Vinuri roșii

Premiul I – Cabernet Sauvignon, sec, 2018, Daiconi Miniș

Premiul II – Cabernet Sauvignon, sec, 2018, Crama Izvor

Premiul II –  Cupaj din Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, sec, 2017, Crama Dan Corbuț

Acum, că se cunosc deja toate vinurile câștigătoare din toate etapele locale ale concursului ”Povești cu vinuri românești”, nu rămâne decât ca premianții să se pregătească de Marea Finală, care va avea loc la începutul lunii mai, la Brașov.

Concursul ”Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF, în parteneriat cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România, premiază cele mai bune vinuri românești create de producătorii cu exploatații de viță de vie sub 100 de hectare din toate regiunile țării.