EvenimenteFără categorie

Povești cu vinuri românești 2020. Calendarul concursului de vinuri BASF pentru viticultorii mici și mijlocii

Cel mai respectat concurs de vinuri, adresat viticultorilor mici și mijlocii, revine în 2020 cu cea de-a V-a ediție. Concursul ”Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF în parteneriat cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România aduce din nou în prim-plan cele mai rafinate vinuri românești create de producătorii cu exploatații de viță de vie sub 100 de hectare.

Competiția va avea trei faze regionale, urmate de marea finală națională de pe 6 mai. La fel ca în anii trecuți, organizatorii pun la bătaie premii atractive, de mii de euro, pentru dezvoltarea afacerilor viticole. La concurs poate participa orice viticultor, amator sau profesionist, cu condiția să exploateze o suprafață mai mică de 100 de hectare de viță de vie.

Programul etapelor regionale ”Povești cu vinuri românești”:

  • 19 februarie – Domeniile Panciu – Țifești (pentru viticultorii din Moldova)
  • 26 februarie – Hotel Pietroasa – Buzău (pentru viticultorii din Muntenia și Oltenia)
  • 4 martie – Hotel Plaza – Târgu Mureș (pentru viticultorii din Transilvania și Banat)

Înscrierile încep în luna ianuarie. Nu se percepe taxă de participare la concursul ”Povești cu vinuri românești”. Viticultorii care vor să participe la acest concurs trebuie doar să trimită minim 3 sticle pentru fiecare vin înscris, pe adresa locației evenimentului aferent regiunii de care aparține exploatația sa, respectând termenul limită de înscriere. Alături de probele de vine trebuie trimisă și fișa de participare, completată cu datele despre vinurile înscrise și exploatația de viță de vie.

Pentru mai multe detalii despre concurs, regulament și modalitatea de înscriere, te rugăm să intri pe site-ul BASF Agricultural Solutions România, secțiunea Concurs vinuri. Vei găsi o mulțime de informații utile despre formatul concursului, câștigătorii, edițiile anterioare, interviuri cu membrii juriului și marii finaliști, dar și sfaturi utile despre cum poți avea grijă cel mai bine de vița de vie. În plus, secțiunea este actualizată în permanență cu informații proaspete despre ediția 2020 a concursului ”Povești cu vinuri românești”.

Fiecare probă de vin înscrisă în concurs este secretizată și evaluată de o comisie specializată, formată din experți ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România. Modul de evaluare și punctaj sunt stabilite conform normelor Sistemului Internațional de Punctaj, impus de OIV: examinare vizuală, gustativă și calitate generală. În cadrul fiecărei etape regionale vor fi selectate vinurile finaliste din categoriile alb, roze și roșu. Acestea vor fi apoi jurizate din nou, în cadrul marii finale naționale, urmând a fi stabilit câte un vin câștigător pentru fiecare categorie.

Producătorii sau importatorii interesați să intre în concursul vinurilor ”la cutie” s-au putut înscrie în competiție până la data de 31 ianuarie, iar data limită pentru primirea probelor pentru ediția de anul acesta a fost 7 februarie 2020.

Recomandare pentru proprietarii de podgorii și specialiștii în cultura viței-de-vie: Consultați AICI tehnologia de top pentru protecția plantelor, recomandată de Agrointeligența SuperVinuri!