Știri

Ministrul Agriculturii de la Chișinău vrea program cu must gratuit pentru elevi

Mustul inclus într-un program pentru școlarii din Republica Moldova. Cum producătorii de struguri întâmpină un an dificil, cu producții de struguri greu de valorificat, ministrul agriculturii a venit cu ideea ca elevii să primească must la școală. Propunerea nu a fost bine primită nici de părinți, dar nici de specialiști.

Propunerea ministrului de la Chișinău a fost făcută în cadrul unei dezbateri organizate de o comisie parlamentară cu producătorii locali de struguri și vin. Iniţiativa ministrului a indignat părinţii care critică dur această iniţiativă. Ei spun că este periculos pentru copiii lor.

“Anul acesta se va face ce s-a făcut şi anul trecut, nu ştiu. Noi trebuie să facem şi o agricultură școlită, cărturară, pentru că s-au acordat subvenţii atât pentru plantare, cât şi pentru plase antigrindină, cât şi pentru soiuri căutate, cât și pentru consultanță și acces pe piață. O să facem must pentru elevi la şcoală, nu ştiu, altceva nu putem să propunem anul acesta”, a declarat Georgeta Mincu, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Propunerea actualei conducerii a ministerului a fost criticată dur inclusiv la nivel politic. ”Formularea dnei ministru suna altfel: să producem must şi să-l dăm copiilor în şcoli. Asta iarăşi o formă de exprimare care ridică multe semne de întrebare. Mustul, conform legislaţiei în vigoare reprezintă produs alcoolic. Propunerea, cât e ea de logică, să producem must şi să servim copiii cu el în şcoală”, a declarat Nicolae Ciubuc, fostul ministru al Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Inclusiv nutriționiștii au avertizat că mustul dat copiilor la școală ar putea avea consecințe mai puțin plăcute. ”Ce ţine de must, deja este un concentrat care nu cunoaştem în ce condiţii a fost realizat, este periculos pentru că poate provoca diaree, o iritare a stomacului, un disconfort, iar în unele cazuri poate să agraveze mai multe patologii a tractului gastro-intestinal. Nu ştim în ce stare e şi când ajunge pe masă, atunci când este în proces de fermentare, deja el conţine şi alcool”, a menționat Luminița Suveică, nutriţionist.și fost șef al Centrului de Sănătate Publică din Republica Moldova.