Evenimente

Vinurile românești, promovate pe piața cehă și pe cea slovacă

Foto: Dogi24

Opt producători români au participat, în perioada 4-9 iunie, la o misiune de promovare a vinurilor autohtone în Republica Slovacă şi Republica Cehă, urmând ca, în luna septembrie, importatori şi distribuitori de vinuri cehi să viziteze judeţul Prahova pentru finalizarea discuţiilor începute în timpul misiunii, informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat într-un comunicat de presă.

Cei opt producători români, CAP Vie Vin Valea Călugărească SRL, Cramele Bolgiu SRL, Domeniile Viticole Tohani SRL, Jidvei SRL Filiala Alba, La Vie SRL, Octima Vinis SRL, Ostrovit SA și Viti-Pomicola Sâmbureşti SA, au avut oportunitatea să îşi prezinte vinurile în faţa somelierilor şi a unei numeroase asistenţe de specialitate, atât la Bratislava, cât şi la Praga şi la Usti Nad Labem.

În Republica Slovacă, delegaţia română a fost condusă de secretarul de stat, Gabriela Mihaela Voicilă. Importatori, distribuitori, reprezentanţi ai principalelor magazine de tip hypermarket şi hoteluri au degustat vinuri din categoria Premium şi au apreciat că soiurile tradiţionale româneşti (Fetească Albă, Fetească Neagră, Fetească Regală, Tămâioasă Românească) au mari şanse de pătrundere pe piaţa slovacă, în viitorul apropiat.

“Demnitarul român a transmis celor prezenţi la Bratislava interesul partenerilor români pentru creşterea şi diversificarea exporturilor pe piaţa slovacă. Secretarul de stat Voicilă a reconfirmat sprijinul ministerului pentru demersurile APEV de intensificare a promovării vinurilor româneşti atât pe piaţa Republicii Slovace, cât şi pe alte pieţe din zona Europei Centrale”, se menţionează în comunicat.

În Republica Cehă, cei opt exportatori români şi-au prezentat vinurile în cadrul a două seminarii de specialitate, la Praga şi Usti Nad Labem. Au fost iniţiate contacte cu mai mulţi importatori cehi (Wine Zone, Pesel, GrandiVini, Tradea Ceskych Vinaru etc.), unii dintre ei având deja parteneriate în derulare, care şi-au manifestat intenţia de colaborare cu exportatorii prezenţi în misiunea economică.

La evenimentul de la Praga, reprezentaţii MMACA (Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat) şi APEV ( Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România) au prezentat situaţia vinurilor româneşti pe piaţa locală, popularitatea acestora pe piaţa mondială, precum şi proiectul promovării la Praga, de către companiile prahovene, a vinurilor lui Mihai Viteazul. Soiurile tradiţionale româneşti au fost apreciate, şi aici, de experţii din domeniu prezenţi (importatori, reprezentanţi din zona HORECA, sommelieri, bloggeri).

Acţiunea de la Usti Nad Labem s-a desfăşurat sub patronajul guvernatorului regiunii, Oldrich Bubenicek, şi a fost organizată împreună cu directorul festivalului internaţional de vinuri de la Litomerice (Vinarske Litomerice), Pavel Kacerovsky. Vinurile româneşti au fost prezentate publicului de un renumit somelier local, Miroslav Laska.

“Reprezentanţii autorităţilor şi ai mediului de afaceri din zonă şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini pătrunderea vinurilor româneşti în zonă şi s-a convenit realizarea unui parteneriat cu producătorii din zona Dealu Mare pentru importul şi promovarea vinurilor româneşti pe piaţa cehă, în special în regiunile din nordul ţării. Exportatorii români au avut discuţii B2B cu importatori şi distribuitori locali de vinuri şi au apreciat impactul pozitiv al misiunii economice asupra consumatorilor slovaci şi cehi. Au fost create premisele creşterii şi diversificării exporturilor de vinuri româneşti pe aceste pieţe, cu efecte benefice asupra balanţei comerciale cu Republica Slovacă şi Republica Cehă”, se mai precizează în comunicat.

La evenimentele organizate de Ambasadele României în Republica Slovacă şi Republica Cehă la Bratislava, Praga şi Usti Nad Labem, au participat oficialităţi şi personalităţi locale, membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai mass media.

Misiunea a reprezentat cea mai mare prezenţă economică românească, organizată cu finanţare de la bugetul statului în ultimii zece ani, în aceste ţări. Ea s-a desfăşurat prin Programul de Promovare a Exportului pe anul 2019, derulat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în colaborare cu Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) şi cu Ambasadele României la Praga şi Bratislava, şi a beneficiat de o finanţare de 141.737 lei de la bugetul de stat.