Evenimente

Challenge International du Vin 2019. România, prezență modestă cu trei producători și 7 medalii

Foto: Facebook.com - C'est Madame qui choisit le Vin

Challenge International du Vin este apreciat ca un concurs de referință în lumea vinului, fiind și cea mai mare competiție internațională independentă întrucât este organizată de CDV (Concours Des Vins – o asociație în conformitate cu legea din 1901), fără vreo asociere cu o entitate comercială sau canal mass-media.

Competiția are loc anual, în Franța, la sediul CDV din Bourg, lângă Bordeaux, și are misiunea asumată de a selecta și de a promova cele mai bune vinuri din întreaga lume. Challenge International du Vin este organizat cu regularitate încă din 1976, ajungând în 2019 la cea de-a 43-a ediție. Este de așteptat, astfel, ca și vinurile medaliate de juriul de la Bourg să beneficieze de atenția consumatorilor, însă se pare că pentru producătorii români, participarea la ”provocarea” de la Bordeaux nu a fost o prioritate în acest an.

Rezultatele publicate de oficialii Challenge International du Vin pentru ediția din 2019 arată că vinurile românești au obținut 7 medalii, numai trei producători autohtoni alegând să își înscrie sticlele în concurs: Domeniile Sâmbureși, Jidvei și Domeniile Blaga. În urma jurizărilor din 12 și 13 aprilie, vinurile din România au primit două medalii de bronz, trei medalii de argint și două medalii de aur, după cum urmează:

Challenge International du Vin 2019 – Vinuri medaliate cu AUR

  • JIDVEI EXTRA BRUT de la Jidvei
  • CABERNET SAUVIGNON 2018 de la Domeniile Blaga

Challenge International du Vin 2019 – Vinuri medaliate cu ARGINT

  • CHATEAU VALVIS CHARDONNAY 2017  de la Domeniile Sâmburești
  • SYRAH 2016 de la Domeniile Blaga
  • CHATEAU VALVIS FETEASCĂ NEAGRĂ 2016 de la Domeniile Sâmburești

Challenge International du Vin 2019 – Vinuri medaliate cu BRONZ

  • MYSTERIUM RR+SB 2018 de la Jidvei
  • TRADIȚIONAL FETEASCĂ REGALĂ 2018 de la Jidvei

Alături de vinurile românești, ediția 2019 a Challenge International du Vin a medaliat și 33 de vinuri produse în Republica Moldova, opt dintre medalii fiind câștigate de vinurile de la Purcari.

De subliniat că ediția din 2018 a Challenge International du Vin s-a bucurat de mai mult succes, România având anul trecut 14 vinuri medaliate: patru cu aur, opt cu argint și două cu bronz. Și numărul de producători înscriși a fost semnificativ mai mare incluzând, pe lângă Domeniile Blaga și Domeniile Sâmburești, și Domeniile Săhăteni, Domeniul Coroanei Segarcea, Crama Ceptura și Crama Hermeziu.

Anual, la Challenge International du Vin sunt înscrise circa 5.000 de vinuri și aproape 40 de țări, iar jurizarea revine unei echipe de 800 de profesioniști și degustători amatori.