EvenimenteȘtiriVinuri

Eveniment Villa Vinea: Degustare de vinuri premiate cu aur la IWCB 2020 și produse locale, muzică jazz și tururi de cramă

Crama transilvăneană Villa Vinea pregătește un eveniment de zile mari vinerea viitoare, 17 iulie – o seară în aer liber, cu muzică live și degustarea vinurilor premiate în cadrul ediției 2020 a International Wine Contest Bucharest – TeleVINARIUM, însoțite de o serie de produse locale.  Această seară specială se va desfășura chiar la sediul cramei din strada Principală nr. 243, Mureș, de la ora 19.00.

Iată și programul detaliat, pregătit de gazde:
19:00 – 19:30  – primul tur de cramă
19:30 – 20:00  – al doilea tur de cramă
20:00 – 20:15  – cuvânt de bun venit din partea gazdelor
20:15 – 21:00  – Dudu, concert live, repertoriu folk / soft rock
21:00 – 22:15  – Ana Maria Galea Band, Jazz, concert live.

Biletul de intrare costă 85 de lei și include:
Pachet de degustare 3 vinuri medaliate cu aur în cadrul ediției 2020 a International Wine Contest Bucharest – TeleVINARIUM: Kerner Selection 2018, Rosé Premium 2019, Pinot Noir Premium.
Degustare de brânzeturi Manufactura de Brânză, carne de crud-uscată Petry, pâine de casă
Acces în zona de concert
Tur de cramă
Discount 10% la toate vinurile din cadrul magazinului.