PodgoriiVinuri

Legende din lumea vinului: Chateau Sociando-Mallet

Sociando-Mallet este unul dintre acele exemple care se amuză copios în faţa clasificării din 1855. Şi asta se întâmplă an după an, indiferent de calitatea generală a recoltei. Mai este denumit și “Latour din Haut-Medoc”. Nu a intrat în rândul cru-classe, dar a fost clasificat Cru Bourgeois, în anul 1932. Problema este că această proprietate produce constant vinuri care surclasează multe altele, produse de mult mai iluștrii săi vecini. Şi s-a mai întâmplat ceva interesant în anul 2003, cu ocazia noii și controversatei clasificări Cru Bourgeois; atunci, între liderii clasificării, așa-numiţii Cru Bourgeois Exceptionnel, Sociando-Mallet nu a fost de găsit. Eroare? Nicidecum.  Neobositul Jean Gautreau a ales să stea deoparte, în afara oricărei clasificări, simţind probabil că intrarea în sistem ar afecta negativ  poziţia și imaginea vinurilor sale.

Scurtă istorie

Cele mai vechi dovezi privind existenţa acestui chateau provin de la începutul sec. 17. Înregistrările de atunci atestă faptul că, la 1633, proprietatea în cauză era rezidenţa unui nobil basc, numit Sociando. Din păcate, nu mai deţinem decât date disparate despre istoria veche a domeniului. La momentul Revoluţiei, se pare că proprietarul era un anume Guillaume de Brochon, avocat destul de cunoscut, dar care a fost judecat și lăsat cu mâna goală, proprietatea fiind scoasă la vânzare. Noul proprietar a devenit personajul numit Lamothe, după care a venit rândul unui căpitan de vas, pe numele său Mallet. În consecinţă, proprietatea a fost denumită Sociando-Mallet. Cum ne-am obișnuit deja în Bordeaux, domeniul a trecut apoi prin mâinile a nenumăraţi indivizi, ajungând într-o stare accentuată de degradare. Dar ajungem în anul de graţie 1969, atunci când Sociando este cumpărat de Jean Gautreau.

La acel moment, domeniul era un adevărat talmeș-balmeș. Podgoria fusese redusă la o suprafaţă de câteva hectare, iar clădirile din jurul acesteia erau într-o stare avansată de degradare. Dar hotărâtul Gautreau nu s-a lăsat învins de această imagine dezolantă, deoarece avea o viziune foarte clară privind potenţialul viilor de aici. De remarcat este terroir-ul de aici, compus fix din aceeași “bandă” de pietriș care trece pe sub viile deţinute de Chateau Latour sau de alte nume celebre din Medoc. Podgoria a fost extinsă, depășind în acest moment 50 de ha. Jean și-a îndreptat apoi atenţia către clădiri, care au fost restaurate gradual. Bineînţeles, s-a investit enorm în utilaje moderne de vinificaţie. Pivniţele au suferit și ele modificări radicale, incluzând și o vinotecă impresionantă, unde se odihnesc circa 10 000 de sticle din diverse recolte ale proprietăţii.

Via și vinul

Proprietatea este plasată în comuna St.-Seurin de Cadourne, chiar la nord de St. Estephe. Soiurile plantate aici sunt: 55% Cabernet Sauvignon, 40% Merlot, 5% Cabernet Franc și Petit Verdot. Viţele sunt plantate foarte dens, iar producţia medie anuală este destul de mare, chiar și pentru Bordeaux: aproximativ 80 hl/ha. Culesul se face manual, iar fructul este fermentat în cuve de beton și de inox, cu temperaturi ajungând până la 33° C, pentru a încuraja extracţia taninurilor. Vinul este apoi macerat 3 săptămâni, înainte de a lua drumul baricului; 100% pentru grand vinChateau Sociando-Mallet (aprox. 20 000 cutii anual), iar în cazul celui de-al doilea vin – La Demoiselle de Sociando-Mallet – doar 20% în stejar, restul rămânând în cuve. După aceea, vinul este îmbuteliat, fără agenţi de limpezire sau de filtrare. 

Jean Gautreau este un adevărat gardian al acestui domeniu, ridicând atât de mult ștacheta calităţii aici, încât vinul său se poate bate oricând cu grand cru classe-uri mult mai cunoscute. Experienţa mea cu aceste vinuri se rezumă la trei exemplare: 1995, 1998 și 1999. Toate cazurile au ilustrat ceea ce am spus mai sus; sunt vinuri clasice, bărbătești, nobile, tipice pentru climatul răcoros din Medoc. Nu veţi avea parte de bombe de fruct, ci de structură oţelită și potenţial uriaș de învechire. De altfel, în tinereţe, Sociando-Mallet poate fi atât de închis și de încăpăţânat, încât este mai bine să nu te apropii de el. Cât privește preţurile, acestea diferă destul de mult, în funcţie de sursă. Să spunem că media este undeva între 25-40 Euro/sticla, dar aici depinde mult și de anii de recoltă. Şi încă ceva: nu ezitaţi să achiziţionaţi recolte mai puţin “grozave” ale acestui chateau; Sociando este cunoscut ca fiind și de o constanţă extraordinară în calitate, indiferent de condiţiile generale ale unui an sau altul.