CrameVinuri

Vinuri românești IMPRESIONANTE: Averești Sauvignon Blanc 2013

Sursa foto: domeniile-averesti.ro

Încă de la apariția pe a noastră pestriță piață, acest producător din zona Hușilor s-a făcut remarcat printr-un raport preț-calitate de invidiat. Știți, este acel sindrom de care suferă din plin vinurile noastre. Cu atât mai interesant este că cei de la Averești au la dispoziție câteva sute de hectare din care pot extrage nectarul zeilor. Mulți ar spune că fix acesta este motivul pentru care își permit să scoată vinuri OK. Ei bine, viziunea mea este puțin diferită. Se cam știe că este mult mai dificil să obții vin de calitate atunci când ai suprafețe uriașe sub aripă. Pentru a atinge o astfel de performanță, trebuie să ai un control extrem de eficient asupra fructului pe care-l folosești. Bineînțeles, mai este destul de lucru la Averești, dar văd un producător care tace și face. Fără tam-tam, fără bling-bling, fără lansări pompoase, taraf, hostesse sau armate de sommelieri.

În ceea ce privește acest Sauvignon, am rămas mai mult decât surprins de performanța sa. În primul rând, are o tipicitate de soi exemplară. Flori de soc, agrișe, ardei gras, grapefruit, fruct bine copt dublat de plăcute nuanțe vegetale. Totul este acolo și aromele vin bine organizate, într-un atac mediu ca intensitate și surpinzător de precis. Gustativ, vinul este direct, fructul luând inițial prim-planul, cu o concentrație dozată atât cât trebuie; după care vine un tăvălug de aciditate bine înfiptă și un final destul de consistent care amintește de coaja de grapefruit și diverse alte citrice, plus o adiere vegetală. Nivelul de alcool este o raritate în peisajul vinurilor moderne, doar 12% și, ati ghicit, nu devine intruziv nici măcar o secundă.

Un lucru este sigur: am avut de-a face cu o lucrătură exemplară pentru un vin sub 20 lei și a urcat lejer în topul preferințelor mele de Sauvignon Blanc mioritic. Dacă am avea macar 10-15 producatori care să lanseze în mod constant astfel de vinuri, aflate în intervalul 15-20 lei, atunci voi putea spune că România are o șansă adevarată să scoată capul în lume. Până atunci“apele internaționale” au infinit mai mulți pești interesanți.