IMPORTANTȘtiri

În OLTENIA s-au cules primii struguri din recolta 2018!

Sursa foto via CrameRomania.ro

Vara acestui an nu a excelat din multe puncte de vedere, marea problemă fiind ploile necontenite din lunile iulie și august. Cu toate acestea, viile ajunse la maturitate (cele plantate la începutul anilor 2000) și experiența viticultorilor și oenologilor, care au mai avut de a face cu câteva veri ploioase în ultimul deceniu, par să creeze premise optimiste pentru vinurile acestui an.

 

ROZE de la Domeniul Coroanei Segarcea

– La Domeniul Coroanei Segarcea, în inima Olteniei, primii struguri au fost culeși chiar de Sfânta Marie (15 august, n.r.), aceștia fiind aleși de pe parcelele de Pinot Noir destinate producerii de vinuri rosé. Imediat după aceștia a început recoltarea mecanică pentru Chardonnay și Viognier, struguri pe care proprietarii îi consideră a fi perfecți pentru intențiile lor de vinificare, precum și recoltarea manuală pentru Fetească Albă. La acest din urmă soi, s-a preferat o selecție mai atentă a strugurilor din cauza câtorva enclave afectate de putregai cenușiu, format ca urmare a umidității ridicate.

 

Cules DE PROBĂ la Oprișor, campania începe MIERCURI

– La Crama Oprișor, în sud-vestul Olteniei, au fost culeși chiar astăzi primii struguri Pinot Grigio, destinați unui vin ușor, cu doar 11% alcool. Este, de fapt, un cules „de probă”, explică Gabriel Roceanu, directorul general al Cramei Oprișor: „Vrem să testăm atât felul în care se comportă acest strugure la concentrații mai mici de zaharuri – drept pentru care nu vom face decât o cantitate mică din acest vin – dar și performanțele unei mașini de recoltat proaspăt achiziționată. Dacă nu plouă, culesul efectiv va începe cu Sauvignon Blanc, miercuri (22 august, n.r.). Am avut două luni care ne-au transformat, efectiv, în Delta Olteniei. Într-o singură săptămâna am avut trei ploi cu peste 60l/mp, însă ultimele două-trei săptămâni au ajutat enorm recolta. Oricum, pentru că nu avem vie pe teren plan, ci doar pe pante, nu avem o problemă cu maturarea strugurilor – ei vor ajunge cu siguranță la maturitate”.

 

DEZASTRU pentru micii viticultori în DRĂGĂȘANI

Tot cu Sauvignon Blanc a început de astăzi și culesul – manual, cu echipe de muncitori – la Agricola Știrbey și la Crama Bauer, în nordul Olteniei. Condițiile meteo de peste vară au fost similare, cu două luni cu ploi peste medie, care au favorizat dezvoltarea de boli specifice în zonă. „Au fost atacuri de făinare și putregai”, spune Raluca Bauer, în numele ambelor crame, „însă am știut să reacționăm. Din păcate, în viile gospodarilor din zonă situația este grea. Cei care au parcele mici de teren și nu își permit să investească în tratamente sunt grav afectați”.