Vinuri

Vinuri româneşti IMPRESIONANTE: Davino Purpura Valahica 2010

Voi inaugura această rubrică prin a spune, cu o sinceritate debordantă, că nu sunt cel mai mare admirator în viaţă al vinului românesc. Chiar dacă am evoluat destul de mult în ultimii aproape 30 de ani, înca avem serioase probleme în a ne contura o personalitate distinctă. Totuşi, de-a lungul „carierei” mele în acest domeniu, am întâlnit unele vinuri autohtone care şi-au lăsat amprenta asupra memoriei mele.

Unul dintre aceste vinuri a fost Davino Purpura Valahica 2010. Nu voi insista asupra deciziei producătorului de a renunţa la eticheta deja consacrată şi de a opta pentru noua gamă, Monogram. Pot spune doar că nu mi se pare cea mai inţeleaptă miscare. Poate acest lucru contează mai puţin, important este faptul că nivelul înalt de calitate s-a menţinut.

Prima oară când am încercat vinul respectiv a fost în anul 2014. Iată şi impresiile personale de la acea vreme (ce îmi place să mă citez): „Cuvintele de ordine sunt intensitate şi densitate. Nasul musteşte de fructe roşii de pădure, prune uscate şi proaspete, scorţişoară, pudră de cacao şi note lemnoase rafinate. Există şi unele note florale elegante, dar undeva mai în spate. Atacul este direct, în forţă, fără înflorituri inutile. Alcool-ul sare ocazional din schemă, mai ales când temperatura creşte. Gustativ, găsim o corpolenţă medie, cu o intensitate şi concentraţie a fructului la turaţie maximă; vinul are o alură suplă dar, în acelaşi timp, nu pot spune că dă pe afară de eleganţă. Aciditate puternică, taninuri coapte şi fine, bine integrate deja. Final mediu, cu multă prună şi condimente în prim plan. În mare parte, versiunea 2010 continuă succesul înregistrat de 2009. Doar că, la momentul actual, vinul nu pare suficient de bine integrat şi afişează o tinereţe uşor neşlefuită. Eu nu m-aş atinge prea curând de o altă sticlă, prefer să aleg răbdarea. Am senzaţia că va da roade în viitor. Şi oricum nu am fost vreodată un tip din cale afară de grăbit. Vinul are tot ce-i trebuie pentru a se îmbunătăţi în timp, trebuie doar lăsat în pace să-şi ducă misiunea până la capăt.”

Acestea fiind spuse, am hotărât să păstrez o sticlă pentru zile negre. Ei bine, în anul de graţie 2017, mi-am zis că a sosit vremea să verific stadiul de evoluţie al acestei Feteşti Negre. Mă felicit şi acum pentru decizia luată cu 3 ani înainte; pentru că Purpura noastră s-a dovedit a fi cea mai reuşită Fetească Neagră de care m-am bucurat până acum. Chiar dacă am intuit potenţialul său, nu m-am aşteptat să găsesc o asemenea coerenţă impecabilă în exprimare; pe scurt, am prins vinul pe un platou optim de consum, în acel moment în care toate elementele sale s-au sudat perfect între ele.

La momentul apariţiei sale, Purpura 2009 a avut un impact mult mai puternic decât varianta 2010. Dar, comparând acum traseul evolutiv al celor două exemplare şi observat pe parcursul anilor, concluzia a fost una evidentă pentru mine: 2009 s-a dovedit a fi un vin care a evoluat extrem de rapid în timp; în timp ce 2010, cu toate că iniţial s-a prezentat mai timid si uşor mai confuz, a avut parte de o evoluţie lentă, progresivă şi mereu ascendentă. De aceea, şi-a câştigat un binemeritat loc în topul personal al vinurilor româneşti impresionante.