Editorial

Guru Robert Parker și problema punctelor: Cumpărăm vin sau scoruri? În cine avem încredere?

Foto: telegraph.co.uk

Doresc să vă aduc astăzi în atenţie un episod mai vechi din cariera tumultoasă a celebrului critic de vin Robert Parker Jr.. Mai exact despre o degustare în orb a unor vinuri de Bordeaux, din mult lăudatul an 2005, un eveniment care a avut loc în octombrie 2009, în New York, şi l-a avut drept maestru de ceremonii pe nimeni altul decât pe marele guru din Maryland.

Cred că sunt foarte puţini oameni interesaţi de vinurile fine care să nu fi auzit, măcar în treacăt, de fostul avocat din Baltimore, devenit între timp cel mai influent critic de vin din univers. Nu am nimic personal cu Parker, nu îi contest capacităţile evidente de analiză a unui vin, este mai mult vorba de gusturi. Se ştie foarte bine că omul preferă şi favorizează anumite tipuri de vinuri, pe care eu nu prea le agreez.

Să ne întoarcem, dară, la subiectul acestui material, în speţă degustarea din New York care a provocat valuri printre internauţi şi nu numai. Pe scurt, despre ce a fost vorba? Ei bine, organizatorii evenimentului au pus la dispoziţia celor peste 100 de participanţi un numar de 15 vinuri de Bordeaux, recolta 2005, vinuri care au primit note uriaşe de la Parker (între 95 şi 100 de puncte). Dacă puneţi la socoteală cei 795 de dolari plătiţi de fiecare participant, vă daţi seama că nu oricine a ajuns acolo! Iată şi lista examinaţilor, cu notele Parker adiacente:

Angelus (98) • Cos d’Estournel (98) • Ducru Beaucaillou (97) • Haut Brion (98) • Lafite Rothschild (96+) • La Mission Haut Brion (97) • Larcis Ducasse (98) • Latour (96+) • L’Eglise Clinet (100) • Margaux (98+) • Montrose (95) • Pape Clement (98) • Pavie (98+) •Le Gay (95) • Troplong Mondot (99).

O serie destul de serioasă de vinuri, nu-i aşa? De remarcat este faptul că toţi participanţii cunoşteau dinainte numele în cauză, doar că la degustarea lor propriu-zisă, în orb, nimeni nu a ştiut care şi cum. Vinurile au fost servite în 3 serii de câte 5 vinuri. Aspectul cel mai important al degustării l-a constituit, evident, prezenţa lui Parker si mai toţi erau curioşi cum se va descurca în aceste condiţii. Ca o paranteză, ce nu ştiu foarte mulţi este că acesta acorda note vinurilor sale ştiind dinainte fiecare sticlă ce trecea prin faţa sa. Nu de puţine ori, imparţialitatea lui a fost contestată – în unele cazuri, pe bună dreptate.

După ce vinurile au fost degustate şi Parker şi-a expus propriile opinii asupra fiecăruia dintre ele, a venit momentul mult aşteptat: dezvăluirea lichidelor. Dar, înainte de această ceremonie, organizatorii l-au rugat pe faimosul nostru critic să aleagă vinurile favorite ale serii şi, cum cere tradiţia acestor întâlniri, să facă şi câteva alegeri specifice – mai pe româneşte, să ghicească anumite vinuri conform ordinii lor în degustare. Parker a specificat mai întâi favoriţii personali: vinurile cu numerele 9, 8, 3, 13 şi 14. La capitolul ghicit, americanul a indicat:

– nr. 6, Pape Clement
– nr. 8, Cos d’Estournel
– nr. 10, Ducru Beaucaillou
– nr. 9, Margaux
– nr. 13, Latour
– nr. 14, Lafite

Iată şi lista vinurilor, conform ordinii în care au fost servite:

1. Pavie, St. Emilion
2. Haut Brion, Graves
3. Pape Clement, Pessac-Leognan
4. Montrose, St. Estephe
5. Ducru Beaucaillou, St. Julien
6. Angelus, St. Emilion
7. La Mission Haut Brion, Pessac-Leognan
8. L’Eglise Clinet, Pomerol
9. Le Gay, Pomerol
10. Latour, Pauillac
11. Larcis Ducasse, St. Emilion
12. Margaux, Margaux 
13. Lafite, Pauillac
14. Troplong Mondot, St. Emilion
15. Cos d’Estournel, St. Estephe

Care ar fi concluziile? Ehee, ar fi destule şi nu prea am loc aici să le înşir pe toate.

Cea mai evidentă ar fi că domnul Parker nu a ghicit nici măcar un vin dintre cele nominalizate de el. Atenţie, vorbim de cel care a declarat că deţine o memorie gustativă incredibilă şi că este în stare să-şi amintească fiecare vin degustat în ultimii 30 de ani, inclusiv notele acordate fiecăruia (cu o marjă de erore de doar câteva puncte). Hmm, rezultatele de mai sus nu prea îl ajută să îşi sprijine pretenţiile în nici un fel. Câteodata, lauda de sine chiar nu miroase a bine.

Trecând peste cele de mai sus, mai interesant este că Parker a făcut nişte confuzii cel puţin ciudate. A confundat Clos L’Eglise (100 puncte, apropos) cu Cos d’Estournel. Primul este un Pomerol bazat pe Merlot, Cos este un St. Estephe bazat pe Cabernet, aflat departe (geografic) de Pomerol. În aceeaşi notă, a confundat Lafite (un Pauillac clasic) cu Troplong-Mondot, un St. Emilion modernist, din noul val. OK, se poate invoca o oarecare schimbare în modul de vinificaţie din Bordeaux – vinuri moderne, cu infuzie măreaţă de stejar – dar, totuşi, mi se pare o deraiere cam prea mare din partea lui Parker, mai ales în cele două cazuri de mai sus.

Sistemul de notare de orice fel este un instrument mult prea riguros şi ţeapăn. O degustare în orb ca aceasta demonstrează că anumite vinuri pot performa, la un moment dat, mult peste pedigree-ul lor (şi viceversa); în acest caz, vinul favorit al lui Parker a fost Le Gay, cel care primise iniţial cea mai mică notă din grup – 95 de puncte. În concluzie, nu poţi şti niciodată cum poate evolua un anume vin, de-a lungul timpului. Este şi motivul pentru care toate concursurile de profil mă lasă rece.

Mitul creat în jurul lui Parker, mai ales de către el însuşi, a început să se destrame. Iar astfel de evenimente contribuie şi ele la această demitizare sistematică. Oricum, tot mai mulţi amatori de vinuri bune încep să acorde mai multă incredere propriilor papile gustative şi să nu mai achiziţioneze diverse sticle, exclusiv pe baza unor note Parker, Wine Spectator sau ale altor critici din domeniu. Sau poate mă înşel şi aceasta rămâne doar o dorinţă adânc înrădăcinată în propriul subconştient. Un lucru este însa cert: Parker va rămâne o influenţă puternică pentru cei interesaţi să investească în marile nume din Bordeaux şi nu numai, fie că ne place sau nu. Da, chiar şi după retragerea sa din activitate.

(N.R. La polul opus se află Concours Mondial de Bruxelles, unul dintre cele mai vechi concursuri internaționale de vin din lume. Aici, câteva vinuri apar de mai multe ori în paharele juraților, fără ca aceștia să știe ce gustă, pentru a verifica obiectivitatea, cunoștințele și constanța juraților. Jurații care au erori de mai mult de câteva puncte sau care mută unul dintre aceste vinuri dintr-o clasă de calitate în alta nu mai sunt acceptați în juriu în anii următori.)