Vinuri

NOU DE LA ZAREA: Două spumante care N-AU NEVOIE DE OCAZII SPECIALE!

Moda vinurilor spumante băute fără a aniversa vreo ocazie specială nu a ajuns încă în România însă, dacă este destul de clar că va ajunge și pe plaiurile noastre, compania Zarea a hotărât să nu fie prinsă pe picior greșit. În consecință, Zarea a lansat două noi spumante fabricate prin metoda Asti, menite „răcoririi zilnice”, după cum susțin reprezentanții companiei.

Tămâioasa românească și Muscatul rosé care compun gama „I Love” au fost deja premiate la China International Wine and Spirit Awards, cea mai mare competiție de vinuri din Asia.

Cele două sortimente din această colecție, sunt vinuri spumante de înaltă calitate, realizate prin Metoda Asti – metodă specială de obținere a spumantelor din struguri aromați prin fermentarea mustului. Procesul de fermentație este oprit prin refrigerare, ceea ce permite protejarea aromelor și zaharurilor naturale, asigurând cel mai ridicat nivel de calitate pentru acest tip de spumante dulci”, se spune în comunicatul companiei.

Credem că iubitorii vinurilor spumante ar trebui să se bucure în fiecare zi de gust, de senzația efervescentă și răcoroasă a unui vin proaspăt, nu numai cu ocazia sărbătorilor, aniversărilor sau a momentelor speciale. Orice ocazie este potrivită pentru a savura un vin spumant, fie o cină cu cei dragi, fie alături de un desert, fie pur și simplu pentru a te relaxa după o zi plină. Lansarea colecției I Love face parte din proiectul nostru pe termen lung de a „împrieteni” consumatorii cu vinurile spumante, de a le oferi oportunitatea de a se bucura de gust, nu doar de a marca un moment de sărbătoare ciocnind un pahar. Îi îndemnăm să se răcorească cu stil, oricând, dar nu oricum, ci cu vinuri aromate obținute din soiuri sau cupaje speciale, realizate prin tehnologii deosebite, în ambalaje smart casual”, a declarat Emil Popescu, Președinte Zarea.